Revenire de senzaţie pentru Usain Bolt
 
 Revenire excepţională a "omului record". După nouă luni de absenţă,  jamaicanul Usain Bolt, a revenit în circuit cu o victorie în proba de  100 de metri la turneul de la Roma din etapa a 3-a din Liga de Diamante.  Atletul a înregistrat un timp de 9,91 secunde şi îşi păstrează recordul  mondial. 
Revenire de senzaţie pentru Usain Bolt! După nouă luni de absenţă,  jamaicanul a revenit pe pistă pentru prima dată într-o cursă în acest  an, în concursul de la Roma din Liga de Diamante, unde s-a impus cu un  timp de 9,91 pe distanţa de 100 de metri.  
 
 Usain a fost foarte aproape să treacă al doilea linia de finiş! Cu un  start excelent pe Olimpico din Roma, compatriotul lui Bolt,  Asafa  Powell a pornit ca din puşcă din block-start şi la jumătatea cursei avea  un avans consistent. Dar triplul campion mondial a revenit fabulos şi  l-a întrecut pe Asafa pe ultimii 5 metri.
 
 Asafa Powell a ajuns al doilea cu 9,93 secunde, iar francezul Christophe  Lemaitre al treilea cu un timp de 10 secunde. Principalul obiectiv al  celui mai rapid atlet de pe planeta este apararea titlurilor mondiale la  100 şi 200 de metri la Campionatul Mondial de la Daegu, care se va  desfăşura între 27 august şi 4 septembrie. 
- Usain Bolt revine în sportul de performanţă la turneul Golden Spike
- Nate Adams s-a impus în etapa a 2-a a Mondialului Red Bull X-Fighters
- Usain Bolt a câştigat cursa de 200 de metri la Oslo
- Christophe Lemaitre a câştigat medalia de aur la Campionatele Europene de Atletism
- VEZI cum Ronaldihno a marcat un gol direct din corner în meciul cu Avai
 
			