Toţi cei 33 de mineri au fost ridicaţi la suprafaţă din mina San Jose, din Chile
 Misiunea de salvare a minerilor chilieni a fost încheiată cu succes. Cel de-al 33-lea bărbat evacuat din mina San Jose a fost Luis Urzua, în vârstă de 54 de ani. Minerii afirmă că anume datorită lui au rezistat cele 17 zile după accident, până să fie găsiţi.
Potrivit CNN, care a instalat un contor pe pagina sa web, faza finală a operaţiunii de salvare a durat 22 de ore şi 35 de minute. Ordinea de ridicare a minerilor din subteran a fost prestabilită. 
Lucrările de forare a galeriei prin care bărbaţii au fost aduşi la lumina zilei au fost încheiate pe nouă octombrie, deşi iniţial era estimat acestea să fie finisate spre sfârşitul lunii decembrie.
După luni întregi de săpături, întreaga naţiune chiliană a aplaudat azi scoaterea primilor mineri din subteran.
Foarte multe lacrimi de bucurie la Mina San Jose din nordul Chile. Primii mineri au fost ridicaţi la suprafaţă cu succes. Până acum au fost salvaţi din mină 3 muncitori. La faţa locului se află preşedintele chilian Sebastian Pinera, împreună cu soţia sa, Ministrul Minelor, sute de jurnalişti, dar şi zeci de mineri din toată ţara. Şeful statului chilian a dispus ca în toate bisericile din ţară să bată clopotele atunci când primul miner va fi scos la suprafaţă.
Cel dintâi care scăpat din subteran este Florencio Avalas, de 31 de ani. Acesta a fost ridicat în jurul orei 6:30, ora Moldovei. După aproape 70 de zile, Florencio a reuşit să-şi îmbrăţişeze familia şi să respire cu aer curat. Fiul minerului, de numai 5 ani, a plâns pe întreaga durată a celor 16 minute, cât a ţinut operaţiunea de salvare a tatălui.
Al doilea miner salvat, Mario Supulveda, în vârstă de 40 de ani, a fost întâmpinat de fratele său, care a declarat că Mario arată bine, chiar dacă a stat în subteran peste 2 luni.
Întrebat de jurnalişti cum a fost sub pământ, al treila salvat, Juan Illanes, de 51 de ani, a declarat, plin de umor, că parcă ar fi fost într-o croazieră.
Minerii scoşi la suprafaţă poartă ochelari speciali pentru a fi protejaţi de lumina reflectoarelor.
După ce sunt lăsaţi să-şi împartă bucuria cu familiile, muncitorii sunt transportaţi la spital unde timp de două zile vor sta sub supravegherea medicilor. Capsula realizată special pentru această operaţiune are o greutate de aproximativ 420 de kilograme. Aceasta se urcă cu aproximativ un metru pe secundă.
Această este cea mai dificilă din istorie operaţiune de salvare a unor mineri. Chilienii au stabilit şi un record la capitolul supravieţuire în subteran în urma unui accident.