Soarta Transnistriei ar putea fi decisă pe 17-18 octombrie, la întâlnirea dintre Angela Merkel, Nicolas Sarkozy şi Dmitri Medvedev
 
 Soarta Transnistriei ar putea fi decisă pe 17-18 octombrie, la întâlnirea dintre Angela Merkel, Nicolas Sarkozy şi Dmitri Medvedev. Potrivit expertului german Alexander Rahr, Uniunea Europeană intenţionează să-i propună Rusiei să cedeze Transnistria.
Potrivit publicaţiei "Nezavisimaia Gazeta", care îl citează pe expertul  german Alexander Rahr, "Deputaţii din Bundestag  consideră că diferendul transnistrean poate fi soluţionat mai repede  decât conflictul din Karabahul de munte sau conflictele din Georgia.  Moldova are şanse să adere la Uniunea Europeană împreună cu  Transnistria, care ar putea beneficia de statut de teritoriu cu drept de  autoadministrare sau de autonomie. Soarta Moldovei şi a Transnistriei  nu ar trebui să fie discutate de România şi Rusia, ci de către Uniunea  Europeаnă şi Rusia, mai ales că este vorba de securitatea la hotarele  UE", a declarat Alexander Rahr. Surse diplomatice  moldoveneşti au confirmat pentru "Nezavisimaia Gazeta" că negocierile în  acest sens sunt purtate atât cu Chişinăul, cât şi cu Tiraspolul. Şeful  diplomaţiei transnistrene, Vladimir Iastrebciak a dezminţit aceste  informaţii, iar Alexei Ostrovski,  preşedintele Comitetului pentru  afacerile cu CSI şi relaţiile cu compatrioţii al Dumei de Stat a  declarat că Rusia nu va accepta astfel de tranzacţii.
 
 Subiectul relaţiilor dintre Moldova şi Transnistria a fost abordat de  cancelarul german şi în discuţiile cu preşedintele României, Traian  Băsescu, în timpul vizitei sale recente în statul vecin.
 
 Negocierile privind statutul Transnistriei sunt purtate din 1992.
 
			