Două persoane şi-au pierdut viaţa în urma unui accident rutier produs noaptea trecută în raionul Cantemir.
Şoferul unui Fiat a pierdut controlul volanului, în timp ce se deplasa în curbă. În urma acestui fapt, automobilul s-a izbit de un copac.
Impactul a fost atât de puternic, încât conducătorul auto și pasagerul acestuia, în vârstă de 24 şi respectiv 23 ani, au decedat pe loc.
Cazul este cercetat de Comisariatul de poliţie Cantemir.

