Anatol Şalaru: Statul trebuie să protejeze politicul de oamenii de afaceri
foto: PUBLIKA.MD
"Statul trebuie să protejeze politicul de oameni de afaceri". Declaraţia aparţine ministrului Transporturilor, Anatol Şalaru, făcută în cadrul emisiunii "Fabrika" de la Publika TV.
Acesta mai afirmă că nu regretă că a lăsat afacerile cu petrol şi s-a implicat din nou în politică. Şalaru precizează că decizia a luat-o în 2008, când a şi lăsat businessul.
Omul de afaceri, Chiril Lucinschi, însă spune că orice businessman care se respectă nu va refuza surse de venit suplimentare, care pot fi obţinute prin intermediul politicii. Lucinschi mai menţionează că "s-a implicat în politică înainte de a exista", iar faptul că a apărut pe lista electorală a PLDM nu tebuie privit ca pe ceva straniu.
Preşedintele Asociaţiei Micului Business, Eugen Roşcovan , afirmă că oamenii de afaceri în politică au şi efecte pozitive. "Aceştia sunt manageri, care îşi pot gestiona timpul şi asta poate aduce o anumită ordine în politică."
În acelaşi timp, analistul politic Igor Boţan consideră că omul bogat în politica Republicii Moldova este un fenomen nou care trebuie cercetat.
Redactare PUBLIKA.MD (S.C.)