Delegaţia APCE avertizează împotriva folosirii resurselor administrative în campania electorală
 
 Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei avertizează autorităţile  Republicii Moldova să nu folosească resursele administrative în campania  electorală şi să facă ordine în listele de alegători. Delegaţia APCE a  monitorizat campania şi va reveni în noiembrie, pentru urmări ziua  alegerilor. Acestea vor fi monitorizate de 30 de observatori din partea  APCE. 
În timpul vizitei în Moldova, parlamentarii europeni s-au întâlnit cu  înalţi demnitari de stat, reprezentanţii partidelor politice, membrii  Comisiei Electorale Centrale şi cei ai Consiliului Coordonator al  Audiovizualului. Delegaţia APCE a recomandat CEC să asigure exactitatea  listelor electorale, iar partidelor - să dea dovadă de transparenţă  maximă în prezentarea rapoartelor financiare şi să facă o campanie  curată. 
 
			