Traseul de la frontiera dintre Belgia şi Olanda, blocat. Oamenii sunt nemulţumiţi faţă de reducerile de personal
Criza din Europa închide fabrici şi determină reduceri de personal, iar oamenii îşi manifestă furia prin proteste. Aşa au făcut şi angajaţii celei mai mari companii producătoare de oţel din lume ArcelorMittal, care au blocat traseul de la frontiera dintre Belgia şi Olanda. Prin protest şi-au demonstrat nemulţumirea şi personalul grupului Peugeot Citroen.
Sute de angajaţi ai companiei ArcelorMittal au au blocat traseul de la frontiera dintre Belgia şi Olanda, în semn de protest faţă de lichidarea locurilor de muncă. Din cauza manifestaţiei, traficul a fost perturtbat în ambele direcţii, timp de mai multe ore.
"Trebuie să aplicăm o anumită presiune, inclusiv asupra instituţiilor europene. Blocând aceste frontiere, lăsăm Europa în afară. Sperăm că Bruxelles-ul va reacţiona", a spus un participant la acţiunea de protest.
Deşi majoritatea şoferilor afectaţi de protest sunt solidari cu angajaţii ArcelorMittal, unii spun că protestatarii au mers prea departe blocând drumul.
"Trebuie să lucrăm, suntem în întârziere, pierdem timp, pierdem bani", a spus un alt protestatar.
La începutul anului, compania producătoare de oţel a anuţat că intenţionează să închidă o uzină în oraşul belgian Liege. Potrivit sindicatelor, aproape 1.300 de oameni şi-ar putea pierde locul de muncă.
Şi închiderea unei fabrici a grupului Peugeot Citroen din localitatea franceză Aulnay a provocat furie în rândul angajaţilor. Lucrătorii au ocupat sediul Uniunii pentru Industria Metalurgică în semn de protest. Manifestanţii cer garantarea contractelor permanente pentru toţi lucrătorii şi pensionare anticipată la vârsta de 55 de ani. Peugeot Citroen urmează să transfere 1.300 din cei 2.800 de angajaţi ai fabricii din oraşul Aulnay la alte uzine.