În Moldova, bătrâneţea este o sentinţă, care-i şterge pe oameni de pe harta vieţii sociale. Cei mai mulţi îşi trăiesc singuri amintirile şi durerile, îşi numără bănuţii de mâncare şi facturi şi nu le mai rămâne nimic pentru mici bucurii. Alţii nu s-au lăsat însă copleşiţi de vârstă şi greutăţi. Îşi petrec timpul împreună, implicaţi în acţiuni de voluntariat, activităţi artistice şi creative, care le ţin mintea trează şi spiritul tânăr.

Pare incredibil, dar dansatoarea din imagini are 60 de ani, iar cu doar un an în urmă venea în cârje la centrul de zi pentru bătrâni.

"Am suferit două atacuri cerebrale. Am fost ţintuită la pat. Nu puteam merge", spune Nadejda. Azi îi ajută pe alţi bătrâni să deprindă paşii de dans.

"Am început cu dansuri populare, apoi ţigăneşti şi am ajuns la dansuri orientale. E foarte plăcut să vezi un om la 80 de ani care începe să danseze", spune Olga Ivanova.

Nadejda spune că a învins boala, datorită vizitelor la acest centru, unde are posibilitatea să comunice cu semenii ei.

"Atunci când omul este bolnav, ai impresia că nimeni nu are nevoie de el. Dar când am ajuns aici, am înţeles că toată lumea are nevoie de mine. Mi-a apărut un stimulent, să nu renunţ. Întotdeauna mă gândeam să exersez mult ca să scap de baston", spune Nadejda.

Cei mai mulţi vârstnici care vin aici au început să danseze abia după ce s-au pensionat.

"Nu obosesc, după ce dansez sunt plină de energie", spune Valentina Şpraiţer, în vârstă de 86 de ani.

"E foarte important pentru mine, pentru că, după ce te pensionezi, întotdeauna te simţi singur. Aici mă umplu de energie şi dispoziţie bună. Mă relaxez psihologic. Aici este a doua casă a mea", afirmă Lipina Narspi, care are 76 de ani.

Dansul le pare cel mai bun remediu contra singurătăţii.

"Doar datorită acestui colectiv, mai ies în lume. Era mult mai bine când lucram. După ce m-am pensionat, parcă am fost exclusă din viaţa socială", spune Valentina Şpraiţer.

"Problema e că sunt singură aici. Fiul locuieşte cu familia în Rusia, la Murmansk. Aşă că am avut zile în care îmi venea să urlu ca un lup. După ce am descoperit acest centru, vin aici în fiecare zi, zbor încoace", dezvăluie Svetlana Şistakova, în vârstă de 66 de ani.

Administraţia instituţiei se bucură să vadă schimbarea în ochii oamenilor care le calcă pragul.

"Vin aici oameni cu bastoane, în cârje, disperaţi. Pentru ca ulterior să observi cum încep să le strălucească ochii. Chiar m-a întrebat cineva dacă servim alcool pe aici, pentru că ne lucesc ochii foarte tare", spune preşedintele ONG-ului, Olga Ivancenco.

Iar bătrânii spun că se îmbată din comunicarea ce îi face fericiţi şi tineri. Aici ei sunt în mijlocul acţiunii pe care nu şi-au putut permite cât au fost tineri şi prinşi de grijile familiei sau carierei.

"Avem cerc dramatic. Jucăm teatru. Întrebaţi-o pe Rodica. Oh, am avut doar roluri negative. Îl joc pe Irod, întotdeauna", spune Irena Bocova, în vârstă de 70 de ani.

"Aveam un bătrân care avea rolul lui Pilat şi văd că vine a doua zi ras pe cap, chel. Zic, domnule Vlademir, da ce s-a întâmplat şi el răspunde că a văzut în imagini că Pilat nu are păr în cap", spune un asistent social.

"Orice femeie, în copilărie, se visează artistă. Aici, suntem artişti, suntem aplaudaţi", spune Irene Bocova.

După ce îşi găsesc rostul în societate, vârstnicii mai vor să fie şi utili.

"Împletim covoraşe. Le facem şi le trimitem la casa de copii. Pentru a le aşterne pe podea, pentru copii. Alţii împletesc ciorapi pentru ei. În alt an, am împletit fulare", spune Irene Bocova.

Încurajaţi de administraţie, dar şi de semeni, bunici şi bunicuţe au descoperit că posedă şi talente nebănuite.

"Acum, muzica înseamnă foarte mult pentru mine Nu am cântat niciodată. Am început să cânt, după ce m-am pensionat. Am avut alte interese - familia, munca, iar acum, copiii au crescut, nepoţii tot, iar eu am simţit că pot cânta şi m-am aventurat", spune Raisa Zenikovskaia.

"Eu aici uit şi de boală, de tot, la fel ca procedurile la doctor. Aici ne dă sănătate. Ne ridică inima, ne încurajează", spune Vasile Drăgan. 

"Câteodată vin, sunt obosită şi nu mai vreau nimic, dar când intru, gata, uit de tot. Ce să caut la medic, mai bine vin aici", spune Larisa Bulat. 

"Eu aştept marţea să vin încoace să mă distrez, să cânt, îmi place să cânt", spune Vladimir Bodorin.

Şi dacă pentru mulţi pensionari din capitală comunicarea înlocuieşte vizitele la doctor, la Soroca, vârstnicii fug de bătrâneţe la propriu. Unii pe jos, alţii cu bicicleta.

"Îmi place să merg cu bicicleta, pe banda de alergat şi aici mă antrenez", spune Bozova Nina, în vârstă de 66 de ani.

"Îmi plac toate activităţile. Mă ocup de toate pe rând. Mi se întăreşte sănătatea, inima", spune Sofia Rusnac, în vârstă de 78 de ani.

Acum fac sport cu plăcere. Dar la început, bătrânii cu greu s-au lăsat ademeniţi în sala de sport.

"A fost cineva care m-a întrebat dacă am înebunit. Ei la vârsta lor de 70 de ani să meargă pe biciclete. Ca apoi să înţeleagă că bicicletele le fac foarte bine", spune preşedintele Asociaţiei de binefacere, Asea Răilean.

"Acasă ai un mod de viaţă sedentar. Nu mergi decât prin gospodărie. Aici mai faci exerciţii, mergi la masor şi începi să te simţi altfel", a spus Nina Bozova, în vârstă de 66 de ani.

Sala de sport este una dintre puţinele distracţii ale multor bătrâni din Soroca.

"Rareori se întâmplă aşa ceva. Când e o întâlnire cu deputaţi, mai mergem şi acolo", mai spune Sofia Rusnac.

Întăriţi datorită orelor de sport, merg să-i ajute pe cei mai neputincioşi ca ei.

"Anume faptul că ei au înţeles că sunt importanţi şi pot face ceva în anii lor, că sunt de folos pentru cineva, îi face să fie foarte satisfăcuţi de ceea ce fac", a spus Asea Răilean.

Galina Lupu o vizitează aproape zilnic pe această bătrânică de 95 de ani

"Am aflat că este singură. Soţul i-a murit şi fiul tot şi e absolut singură", spune femeia.

Îi aduce mâncare, o ajută prin gospodărie sau, pur şi simplu, îi ţine de urât.

"În primul rând, cu o vorbă bună. În al doilea rând, dacă are nevoie de ceva. De exemplu, se duce după lemne. Tai lemne sau mă aşez alături, o întreb ceva şi ea îmi spune tot ce are pe suflet", povesteşte Galina Lupu.

"E bine că sunt aşa oameni. Sunt mulţumită de soartă. Îmi aduc de mâncare", spune Sofia Zibriţcaia.

"În timp, eu ca preşedinte al acestei asociaţii am înţeles că, de fapt, vârstnicii noştri nu sunt numai cei care au nevoie de o bucată de pâine, dar sunt mulţi care au nevoie de comunicare", spune Asea Răilean.

Iar de la comunicare e doar un pas şi până la dragoste. Care şi la 70 de ani le dă fiori ca în adolescenţă.

"Aş fi putut găsi pe cineva până acum, dar nu mi-a reuşit. Aici e cineva care îmi place", spune Svetlana Şistakova.

"Nu ştiu de dragoste dacă e la fel ca înainte, dar am plăcere de viaţă. Mai fac câte o gafă, mai vorbesc ruseşte şi domnul Eugen râde, mă corectează. El are întotdeauna umor. Suntem în relaţii bune", spune Ecaterina Bogaci.

"Sunt câteva doamne la care mă duc acasă, sunt vreo două care vin la mine. Aici chiar cupluri se formează uneori. Au fost câteva cupluri care s-au căsătorit ", spune Eugen Gânjul.

"Ştiţi, poate noi, în acte, nu mai arătăm tineri. Dar în suflet, oricum, avem câte 18 ani. Iar dragostea e la fel şi la 18, şi la 40, şi la 60 de ani", spune Svetlana Şistakova.

Sunt tineri, indiferent de vârsta indicată în paşaport. Cântă, dansează şi iubesc. Toate datorită oamenilor care au reuşit să-i convingă de faptul că cineva are nevoie de ei.

"Foarte mult îmi place viaţa şi îmi pare rău că sunt oameni care nu înţeleg că viaţa îi e dată omului doar o singură dată", spune Eugen Gânjul.