O mişcare împotriva băncilor a apărut printre utilizatorii de Internet din Europa
 O nouă mişcare la nivel european pare să se contureze împotriva  băncilor. Campania a luat naştere în rândul utilizatorilor de internet  din mai multe ţări de pe continent, fără nicio legătură cu ordonanţele  de urgenţă sau directivele europene. Aceasta are sloganul "Stop  Banque". 
Mişcarea presupune invitaţia de retragere masivă a banilor depuşi în  bănci, în ziua de 7 decembrie, notează capital.ro. Apărută în Franţa,  campania s-a răspândit pe blogurile din Germania şi Olanda, iar acum  dispune de un cont pe Facebook, care are ca titlu de pagină: "Revoluţie!  Pe 7 decembrie să mergem cu toţii să retragem banii noştri!". Contul  are deja aproape 1.500 de fani, utilizatori de Facebook. Detalii despre  campanie au început să apară şi în presă. Astfel, o publicaţie germană  arată că deponenţii băncilor sunt invitaţi să retragă banii din bănci şi  să-i depună în bănci sociale sau să-i ţină acasă.