Noul ministru de Finanţe al Ciprului, Harris Georgiades, a depus jurământul
Un nou ministru de Finanţe va încerca, începând de astăzi, să scoată Ciprul din criză, asta după ce fostul ministru a demisionat ieri. Harris Georgiades a depus jurământul în faţa preşedintelui şi a recunoscut că şi-a asumat o sarcină deloc uşoară.
"Responsabilitatea este imensă, la fel ca şi aşteptările din partea cetăţenilor. Promisiunea noastră este că vom depune eforturi pentru a realiza tot ce este mai bun pentru ţară", a spus Harris Georgiades,
Noul ministru a fost învestit în ziua în care Fondul Monetar Internaţional a anunţat că va contribui cu 1 miliard de euro la pachetul de împrumuturi externe de 10 miliarde de euro negociat de Cipru cu creditorii. În schimbul banilor, Cipru a acceptat să dubleze taxa pentru veniturile din dobândă până la 30 la sută şi să majoreze impozitul pe profit de la 10 la 12,5 la sută.
Anterior, guvernul de la Nicosia a acceptat taxe pentru depozitele bancare mai mari de 100.000 de euro, în schimbul planului de salvare.