Tănase: Decizia Curţii Constituţionale s-a bazat pe textul moţiunii de cenzură şi informaţii oficiale de la organele de urmărire penală
 Foto: timpul.md
                  Foto: timpul.md
                          Atacurile asupra Curţii Constituţionale vin din partea unei singure tabere. Declaraţia aparţine preşedintelui CC, Alexandru Tănase, şi a fost făcută în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă.
"Hotărârile Curţii Constituţionale nu sunt făcute şi nici nu trebuie să fie făcute pentru a fi pe placul sau pentru a nu displace cuiva. În acest context, merită atenţie faptul că principalele critici ale hotărârii Curţii Constituţionale vin dintr-o singură tabără. Acest lucru e de înţeles, dacă e să ţinem cont de faptul că a avut impact direct asupra unei anumite persoane", a afirmat Alexandru Tănase.
De asemenea, preşedintele CC declară că instituţia pe care o conduce nu a inventat termenul de suspiciuni.
"Curtea a făcut trimitere la un act juridic emis de Parlament – textul moţiunii de cenzură, în baza căruia a fost demis Guvernul. Adiţional, Curtea a obţinut informaţii oficiale de la organele de urmărire penală, pentru a se convinge că motivele invocate în moţiunea de cenzură se bazează pe fapte. Mai mult ca atât, întreaga societate a asistat la adevărate tentative de obstrucţionare a activităţii organelor de urmărire penală, precum solicitarea demisiei directorului CNA sau impunerea interdicţiei acestuia de a asista la şedinţele Guvernului. Aceste acţiuni au generat pierderea încrederii Parlamentului faţă de actualul Guvern", a precizat Alexandru Tănase.
Publika.md aminteşte că pe 22 aprilie Curtea Constituţională a emis o hotărâre definitivă şi irevocabilă, care nu-i permite lui Vlad Filat să revină în funcţia de prim-ministru. Curtea Constituţională a calificat drept neconstituţional decretul preşedintelui Nicolae Timofti privind desemnarea lui Vlad Filat drept candidat la funcţia de premier.
Ulterior, PLDM a emis un comunicat în care se menţiona că decizia Curţii Constituţionale este una strict politică şi creează un precedent periculos pentru funcţionarea statului de drept în Republica Moldova.
- Fostul premier Mircea Druc: Iurie Leancă va rămâne prim-ministru, iar Vlad Filat îi va spune ce trebuie să facă
- (DOC) Decizia Curţii Constituţionale prin care i se interzice lui Filat să candideze la funcţia de premier, CONTESTATĂ
- Alexandru Tănase: Curtea Constituţională este ţinta unui atac fără precedent
 
			