FBI a dezvăluit noi detalii despre atacul produs asupra consulatului SUA din Libia
Embed:
Autorităţile americane au difuzat pozele a trei bărbaţi care se aflau pe teritoriul consulatului Statelor Unite din oraşul libian Benghazi, în timpul atacului din 11 septembrie 2012. Anchetatorii nu au precizat, însă, cine sunt ei şi dacă sunt consideraţi autorii atacului.
În imagini, bărbaţii apar purtând arme. Pe pagina sa de Internet, Biroul Federal de Investigaţii a solicitat ajutorul tuturor celor care pot oferi informaţii suplimentare despre atentat. Apelul îi vizează în primul rând pe libieni.
Pe 11 septembrie anul trecut, militanţi islamişti au atacat complexul de clădiri ale consulatului american din Benghazi. Consulul Christopher Stevens şi alţi trei americani au fost ucişi.