O maşină a luat foc sub privirile a zeci de oameni, în apropiere de satul Ocniţa (VIDEO)
 
 O maşină a luat foc, în timp ce se deplasa în apropiere de satul Ocniţa, raionul Ocniţa. În automobil se afla numai şoferul, care s-a ales doar cu o sperietură. Pompierii presupun că incendiul ar fi izbucnit de la un scurtcircuit sau din cauza unei ţigări aprinse.
Incendiul a izbucnit la o roată din spate a automobilului. Disperat, şoferul a încercat să stingă singur focul, cărând apă cu găleţile de la o distanţă de peste 200 de metri.
 
 "Mergeam şi am simţit miros de fum. M-am oprit, am deschis capota şi am scos clemele, iar când m-am uitat în spate, maşina ardea", a spus condicătorul auto.
 
 Incidentul a avut loc  în imediată apropiere de satul Ocniţa, sub privirile a zeci de locuitori.
 
 "Am văzut că s-a aprins roata din urmă şi ieşea fum. A stat aici pe loc şi s-a aprins toată", a explicat un localnic.
 
 Pompierii au sosit la faţa locului, după aproximativ 15 minute de la izbucnirea incendiului.
 
 "Probabil e vorba despre un scurtcircuit la sistemul electric ori neatenţie în timpul fumatului, ceea ce persoana în cauză recunoaşte", a declarat Nicolae Putin, angajat al Serviciul Situaţiilor Excepţionale din Ocniţa.
 
 Potrivit Serviciului Situaţiilor Excepţionale, aceasta este a două maşină care a luat foc, în ultimele două săptâmâni, în raionul Ocniţa.
 
			