Andy Roddick, David Ferrer şi Tomas Berdych au completat lista celor mai  buni opt jucători de tenis ce se vor înfrunta în Turneul Campionilor de  la Londra. Spania ar fi putut avea trei reprezentanţi în ultimul turneu  al anului, însă Fernando Verdasco şi-a irosit şansa, după ce a pierdut  în turul al treilea de la Paris-Bercy.
 
 Verdasco, singurul jucător care ar mai fi putut lua locul la Turneul  Campionilor lui Roddick a pierdut în trei seturi, scor 7-6, 6-7, 5-7, în  faţa francezului Gael Monfils şi a ratat şansa de a participa la  turneul de la Londra.
 
 Americanul Andy Roddick l-a învins în două seturi pe Ernests Gulbis,  scor 6-3, 7-6, şi astfel şi-a adjudecat ultimul loc pentru Turneul  Campionilor.
 
 Competiţia de la Londra va începe pe 21 noiembrie şi este ultima din  acest an în circuitul ATP. La turneu vor participa opt cei mai buni  tenismeni din lume, care sunt Rafael Nadal, Roger Federer, Novak  Djokovic, Andy Murray, Robin Soderling, Tomas Berdych, David Ferrer şi  Andy Roddick.