Smirnov: Unii membri din PSRM vor să dezbine mişcarea socialistă din ţară
 FOTO: tribuna.md
                  FOTO: tribuna.md
                          Membrul Partidului Socialiştilor, Eduard Smirnov, se declară nemulţumit de scandalului în care fost implicată formaţiunea. Potrivit socialistului, aceste acţiuni sunt puse la cale de Veronica Ambraciuc şi Valentin Crîlov pentru a dezbina mişcarea socialistă din ţară.
"Actuala dezbinare este provocată pentru a crea partidului nostru dificultăţi, în cazul unor alegeri anticipate. Astfel, are loc o "sudură" cu Voronin şi Filat. Motive ale unor astfel de manifestări sunt ambiţiile mercantile ale Veronicăi Abramciuc, care speră să-şi satisfacă interesele personale", se arată într-o declaraţie a lui Eduard Smirnov.
Totodată, membrul Partidului Socialiştilor susţine că formaţiunea nu s-a scindat. "Declaraţiile precum că sciziunea în cadrul Partidului are loc între cei "noi" şi cei "vechi" înseamnă a confunda dorinţele cu realitatea", se menţionează în declaraţia de presă.
Publika.md precizează că în interiorul formaţiunii a fost formată platforma socialistă "Patria-Rodina", care, potrivit coordonatorilor acesteia, are drept scop protejarea partidului de uzurparea puterii și influența din afara formațiunii, de falimentarea politică și financiară a partidului.
- Igor Dodon: PCRM şi PLDM vor să majoreze pragul electoral (FOTO)
- Dodon către Füle: Mulţumim pentru sprijinul acordat ţării noastre, dar nu vom vota noul Guvern
- Scandal în Partidul Socialiştilor. Câţiva membri au format platforma "Patria-Rodina" şi vor să apere PSRM de atac raider din partea lui Dodon. VEZI REACŢII
 
			