Află ce meciuri se vor disputa în Cupa Moldovei
Partidă importantă pentru Dacia cu FC Cahul în Cupa Moldovei! "Lupii galbeni" ţintesc calificarea în semifinalele competiţiei fotbalistice numărul 2, după ce în turul sferturilor de finală cele două echipe au remizat fără goluri la Cahul. Deşi Academia a pierdut la Bălţi în prima confruntare cu Olimpia, antrenorul studenţilor a fixat obiectivul pentru retur: Victoria şi Calificarea!
Dacia Chişinău vine după înfrângerea usturătoare din campionat cu Sheriff şi este obligată să treacă de divizionara A, FC Cahul, în sferturle de finală. În manşa-tur, pe un teren impracticabil, lupii-galbeni au fost mai aproape de eşec decât de victorie, dar au obţinut o remiza albă, 0-0.
Olimpia Bălţi are un avantaj de două goluri luat în primul meci cu Academia, la Bălţi. În ultima etapă de campionat ambele echipe au călcat strâmb, dar studenţii au deja stabilit obiectivul: calificarea.
O partidă dificilă se anunţă şi pentru Iskra Rîbniţa la Ghidighici. Rapidiştii au ajuns pentru prima dată în istoria clubului în această fază a competiţiei şi nu vor să se oprească aici. În tur a fost egal, 1-1. Campioana Sheriff este ca şi calificată după victoria din deplasare cu FC Tiraspol, scor 3-2.
Meciurile vor începe la ora 13.00, exceptând întâlnirea Daciei cu FC Cahul programată de la ora 18.00, pe stadionul Zimbru, unde intrarea va fi liberă.