Patru cetăţeni români au murit în urma unui accident rutier produs în Franţa
 
 (UPDATE 15.33) Doar patru dintre cele cinci persoane care au murit într-un accident rutier în Franţa sunt români, potrivit ultimelor informaţii furnizate de Ministerul Afacerilor Externe, scrie Agerpres.ro. 
(12.25) Cinci cetăţeni români şi-au pierdut viaţa, în urma unui grav accident rutier, produs în regiunea Gironde, din sud-vestul Franţei. Asta după ce un camion de mare tonaj a lovit maşina în care se deplasau românii.
Potrivit autorităţilor franceze, la faţa locului au fost mobilizaţi peste 45 de pompieri, cu nouă autospeciale. Circulaţia rutieră a fost întreruptă. Cauzele exacte ale producerii accidentului nu sunt cunoscute, deocamdată.
Potrivit primelor informaţii, una dintre anvelopele camionului ar fi explodat, şi, astfel, vehiculul a deraiat şi a intrat în maşina care circula regulamentar.
 
			