15 poliţişti de frontieră de la Vama Albiţa au primit mandat de arestare
15 poliţişti de frontieră din România au primit mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, iar alţi 13 vor fi cercetaţi în libertate. Printre cei reţinuţi nu există niciun vameş, informează realitatea.net.
Potrivit procurorilor români, inculpaţii au pretins, primit sau acceptat sume de bani ca mită, pentru a trece cu vederea şi a nu constata infracţiuni, contravenţii sau nereguli comise la trecerea frontierei de stat. Anchetatorii spun că sumele primite erau de regulă de aproximativ 40 de lei moldoveneşti, dar tariful creştea în funcţie de "riscul" la care se expunea poliţistul de frontieră prin încălcarea atribuţiilor de serviciu, până la 100 de euro. Anchetatorii susţin că mită luau toţi poliţiştii, pe baza unei înţelegeri, iar sumele de bani erau periodic colectate de şefii de tură şi împărţite la finalul pogramului.
Procurorii precizează că această situaţie era cunoscută şi tolerată de şeful punctului de trecere a frontierei. Amintim că luni dimineaţă, 53 de poliţişti de frontieră de la Vama Albiţa, printre care şi 5 ofiţeri, au fost ridicaţi de anchetatori. Autorităţile române au efectuat o serie de descinderi în ultimele două săptămâni la mai multe Puncte de Trecere al Frontierei. În urma descinderilor din vama Siret, Naidăş şi Moraviţa, aproximativ 150 de poliţişti de frontieră, vameşi, dar şi contrabandişti de ţigări sunt în arest preventiv, alte zeci de persoane sunt cercetate în libertate, pentru acuzaţii similare.