Guvernarea se apucă să schimbe paşapoartele sovietice, însă termenul proiectului rămâne incert. "Riscăm să nu ne încadrăm într-un an"
 foto: ziarulnational.md
                  foto: ziarulnational.md
                          Paşapoartele de tip sovietic urmează să fie înlocuite cu buletine de identitate, până la 1 septembrie 2014. În acest sens, membrii Guvernului au aprobat Planului de acţiuni pentru schimbarea paşapoartelor sovietice.
Potrivit planului de acţiuni, se recomandă autorităţilor publice locale din unităţile administrativ-teritoriale să întreprindă acţiunile de rigoare pentru reactualizarea datelor prinvid evidenţa populaţiei din teritoriul administrat, prezentând informaţia respectivă autorităţilor publice interesate.
În acelaşi timp, Ministerul Finanţelor şi Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor urmerază să indentifice mijloacele financiare necesare pentrul implementarea planului de acţiuni menţionat.
Potrivit ministrului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, Pavel Filip, după implementarea acestui plan de acţiuni în termenii stabiliţi, participarea la alegeri cu paşapoartele sovietice va fi imposibilă.
Pe de altă parte, ministrul Muncii, Protecţiei sociale şi Familiei, Valentina Buliga, susţine că termenul de un an ar putea fi prea mic. "Sunt îngrijorată dacă vom reuşi să preschimbăm aceste paşoapoarte timp de un an. Riscăm să nu ne încadrăm în timp", a declarat aceasta.
Controlul asupra executării prezentei hotărâri se pune în sarcina Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, care va prezenta anual Guvernului, până la data de 1 octombrie, un raport despre rezultatele implementării.
Amintim că propunerea de a înlocui paşapoartele sovietice cu acte noi de identitate aparţine deputaţilor liberali. Un proiect în acest sens a fost votat cu scandal anul trecut, în prima lectură. Comuniştii au fost cei care s-au opus cu vehemenţă. Potrivit lor, scopul guvernării este de a limita dreptul de vot al cetăţenilor la viitoarele alegeri.
Publika.md menţionează că PLDM a votat, la 19 aprilie, un proiect de lege care interzice votarea în baza paşaportului sovietic. Ulterior, pe 3 mai, PLDM s-a răzgândit şi a votat, împreună cu PCRM, pentru ca moldovenii să poată vota în baza actelor de identitate cu seceră şi ciocan. 
În prezent în Republica Moldova sunt peste 235.000 de persoane ce deţin paşapoarte de tip sovietic, inclusiv peste 6.000 în stânga Nistrului.
- Al treilea proiect cu privire la paşapoartele sovietice. Iată ce vor să mai voteze deputaţii PLDM (DOC)
- Numărul paşapoartelor ruseşti eliberate în Transnistria s-a DUBLAT, faţă de anul 2012
- Paşapoartele sovietice ale 270 de mii de moldoveni vor fi înlocuite. Guvernul urmează să aprobe astăzi planul de acţiuni
 
			