Site-ul WikiLeaks s-a mutat în Elveţia după ce a fost oprit câteva ore
WikiLeaks s-a mutat în Elveţia, după ce timp de câteva ore nu a mai putut fi accesat. Administratorii domeniului, EveryDNS.net, au închis site-ul din cauza mai multor atacuri cibernetice, iar ceva mai târziu Wikileaks a anunţat pe Twitter că s-a mutat în Elveţia şi a transmis adresa către noul web-site.
Dezvăluirile Wikileaks au provocat şi prima demisie de rang înalt. E vorba de Helmut Menzer, unul dintre liderii Partidului Liber Democrat din Germania. Presa germană a analizat documente secrete publicate de Wikileaks din care reieşea că Manzer a furnizat americanilor informaţii despre culisele politicii germane.
La sfârşitul lunii trecute, Wikileaks a publicat peste 250 de mii de documente secrete din corespondenţa diplomaţiei americane. După scandalul declanşat, compania americană de vânzări online Amazon a decis să nu mai găzduiască site-ul.
Marii lideri ai lumii cer acum ca fondatorul site-ului, Julian Assange, să fie cercetat pentru spionaj. Fost hacker, el a pus bazele site-ului în 2006. De atunci şi până acum, site-ul a publicat de la documentele Bisericii Scientologice până la filme cu intervenţiile din războiul din Irak. Considerat un activist internet, fondatorul Wikileaks nu are adresă stabilă şi călătoreşte tot timpul. Nici în prezent nu se ştie unde se află, dar se presupune că ar fi în Marea Britanie.
Interpol a emis un mandat de arest pe numele lui, iar în Suedia este cercetat sub acuzaţia de abuz sexual. Assange spune că studierea tuturor materialelor de care dispune ar dura 7 ani şi că mai multe note diplomatice vor publicate luna viitoare.
Într-un interviu pentru cotidianul britanic The Guardian, el spune că a primit ameninţări cu moartea şi că, atât el cât şi colegii lui, au luat măsuri pentru a se apăra.