În Transnistria a început procesul de votare în cadrul alegerilor în Sovietul Suprem
                  foto: romanialibera.ro
                          De astăzi, cu cinci zile înainte de ziua alegerilor în Sovietul Suprem  de la Tiraspol, locuitorii regiunii transnistrene îşi pot exprima  opţiunea de vot. Vor putea vota anticipat persoanele, care, din motive  obiective, nu vor avea posibilitate să se prezinte la urne, duminică, pe  12 decembrie. Declaraţia a fost făcută, la televiziunea locală, de  către preşedintele Comisiei electorale centrale din Transnistria, Piotr  Denisenco. 
Tipografia din Tiraspol a tipărit deja cele 400 de mii de buletine - cam  atâţia alegători sunt pe malul stâng al Nistrului. Numele candidaţilor  sunt indicate în buletinele de vot în ordine alfabetică. De astăzi, în  circumcripţii vor fi afişate materiale informaţionale - biografiile  candidaţilor şi tezele principale ale programelor preelectorale.  Alegerile parlamentare au loc în circumscripţii uninominale, deşi,  pentru prima dată, în buletine va fi indicată şi aparteneţa partinică a  pretendenţilor la fotoliile de deputaţi. Partidul "Оbnovlenie", care  deţinea majoritatea în Sovietul Suprem, de aceasă dată susţine 30 de  candidaţi din 123.