Revista presei: Rusia şi Europa se joacă de-a Moldova, scrie Adevărul
 Situaţia politică din Moldova continuă să fie un subiect de interes  pentru jurnaliştii din ţările vecine. 
 
Ria Novosti scrie că, potrivit rezultatelor  preliminare finale ale alegerilor din 28 noiembrie, PCRM a obţinut 42 de  mandate, PLDM - 32, Partidul Democrat va avea 15 locuri în Parlament,  iar Partidul Liberal -  12 reprezentanţi în noul legislativ. Agenţia  informează că CEC va transmite azi la Curtea Constituţională, pentru  validare, procesele-verbale finale privind rezultatele alegerilor  parlamentare anticipate.
Kyiv Post scrie că PCRM a  depus, luni, la Curtea Constituţională o cerere privind renumărarea  voturilor, pe motiv că la scrutin s-a înregistrat o serie de nereguli.  Pe de altă parte, observatorii locali şi internaţionali susţin că  alegerile au fost corecte şi libere, mai scrie publicaţia. 
"Febra negocierilor postelectorale naşte ştiri false la Chişinău",  titrează astăzi România Liberă. La mai puţin de 24 de ore după ce  agenţiile de presă ruseşti anunţaseră formarea unei alianţe  postelectorale între PD şi PCRM, ambele formaţiuni politice au dezminţit  acest lucru, manifestând însă deschidere în continuare pentru  negocieri, scrie publicaţia românească. 
 Ziarul Adevărul  titrează că "Rusia şi Europa se joacă de-a Moldova!" Sursa mai  precizează că la o săptămână după alegerile parlamentare anticipate din  Republica Moldova, urmate de negocieri eşuate între liderii PD, PL şi  PLDM, comuniştii au adus un negociator-surpriză de la Moscova, pe  Serghei Narîşkin, şeful Administraţiei Prezidenţiale din Federaţia  Rusă.