Traian Băsescu, pupat de câinii familiei. "Dacă îi iubeşti cu adevărat, îi iei acasă!" (FOTO)
foto: realitatea.net
Preşedintele României, Traian Băsescu, apare în câteva imagini împreună cu cei trei câini ai săi. Mai mult, în una dintre poze apare şi prima doamnă a României, Maria Băsescu. Imaginile au fost postate pe contul de Facebook "Alături de preşedintele nostru", scrie Realitatea.net.
Traian Băsescu este aşezat pe pragul unei locuinţe şi mângâie câinii, care se gudură pe lângă el şi chiar îl ling pe obraz. Postarea de pe Facebook este intitulată "Dacă îi iubeşti cu adevărat, îi iei acasă!".
Publika.md menţionează că liderul de la Cotroceni a făcut apel către Guvernul României să emită o Ordonanţă de Urgenţă prin care să stabilească "un termen scurt sau rezonabil" în care persoanele care doresc să adopte câinii maidanezi, iar animalele neadoptate în acest termen să fie eutanasiate.
Oficialul român a mai spus că "nu putem pune câinii mai presus de un copil nevinovat care se duce să se joace cu aceştia pentru că aşa a văzut în cărţi sau în filmele de desene animate, respectiv că un câine e prietenul omului".
Declaraţiile lui Traian Băsescu vin după ce ieri presa din România scria că un copil de patru ani, care se juca în parcul Tei din Bucureşti, a fost sfâşiat de câinii vagabonzi. Micuţul a decedat, iar fratele său de şase ani, care îi era alături, a fost şi el muşcat de animale şi se află în spital.




