Protest ironic la Atena. Mai mulţi manifestanţi i-au adus de mâncare ministrului Finanţelor (VIDEO)
Cetăţenii eleni nu au rămas indiferenţi la suferinţele ministrului Finanţelor şi i-au adus produse alimentare chiar în faţa sediului instituţiei pe care o conduce. S-a întâmplat după declaraţiile făcute de oficial privind dificultăţile economice prin care trece familia sa.
Zeci de sindicalişti au mărşăluit în apropiere de Ministerul Finanţelor de la Atena şi au depus coşuri cu paste, carne şi legume în faţa instituţiei. Asta în cadrul unui protest ironic în urma declaraţiilor recente ale ministrului Yannis Stournaras, potrivit cărora mama şi socrii săi suferă foarte mult din cauza crizei economice din Grecia.
Unul dintre manifestanţi a adus şi câţiva cârnăciori bavarezi şi a afirmat că au fost trimişi de ministrul Finanţelor din Germania. Această ţară este cel mai mare creditor al Greciei.
"Am adus diferite produse alimentare, în ciuda crizei economice prin care trece ţara. Suntem alături de cei care se află în dificultate. Oficialii nu vor să ne ajute, ci doar să-şi pună în aplicare politicile", a declarat protestatarul.
Grecia a fost salvată de la faliment în 2010, dar condiţiile pentru acordarea tranşei de ajutor financiar au fost dureroare. Este vorba despre majorarea impozitelor şi reducerea salariilor şi a pensiilor. Grecia are o rată a şomajului de 27 la sută, ceea ce înseamnă ca aproximativ un cetăţean din patru nu are un loc de muncă.