Revista presei: SUA vor prelungi cu un an staţionarea rachetelor Patriot pe teritoriul Turciei
Directorul general şi cel financiar ai filialei franceze a companiei IKEA au fost reţinuţi, scrie BBC. Ei sunt suspectaţi de interceptarea ilegală a convorbirilor telefonice ale angajaţilor şi clienţilor instituţiei.
Sancţiunile contra Iranului trebuie menţinute până când această ţară va renunţa la componenta militară a programului nuclear. Declaraţia îi aparţine preşedintelui Franţei, Francois Hollande, aflat în vizită în Israel, citat de Le Figaro. Negocierile Teheranului cu marile puteri s-au încheiat pe 9 noiembrie, la Geneva, fără un acord. Discuţiile vor fi reluate miercuri.
Iar Agerpres notează că Statele Unite vor prelungi cu un an staţionarea rachetelor Patriot în Turcia. Anunţul a fost făcut la finalul întrevederii de la Pentagon dintre Secretarul american al Apărării şi ministrul de Externe de la Ankara. Decizia a fost luată pentru a face faţă oricărei ameninţări venite din partea Siria.
Google a anunţat introducerea unei tehnologii ce permite blocarea a peste 100 de mii de căutari legate de pornografia infantilă. Pentru început, vor fi filtrate căutarile în limba engleză, iar ulterior şi cele în alte 158 de limbi. Şi Microsoft a pus la punct o tehnologie similară.
Opoziţia din Germania vrea ca Edward Snowden să primească azil în ţară, potrivit RIA Novosti. Partidele de opoziţie au făcut acest anunţ în timpul şedinţei Parlamentului, unde au discutat despre activitatea serviciilor speciale americane pe teritoriul Germaniei. Mai mult, opoziţia a propus ca fostului agent CIA să-i fie acordat Premiul Nobel pentru Pace.
- Revista presei internaţionale: Statele Unite ar putea deveni prima ţară occidentală care intră în faliment
- Revista presei: Uniunea Europeană şi Statele Unite vor relua negocierile privind crearea unei zone de comerţ liber
- Negocierile privind un acord asupra programului nuclear al Iranului s-au încheiat fără succes