Pentru elefanții din Nepal a fost organizat un concurs de frumusețe
 
 Concurs de frumuseţe pentru elefanţi. S-a întâmplat pentru prima dată la  Festivalul Internaţional al Elefanţilor din Nepal. Evenimentul, care  este la cea de-a şaptea ediţie, adună zeci de spectatori, printre care  turişti, dar şi localnici, care îşi doresc să vadă gigantele animale în  acţiune. 
Parcul naţional din capitala nepaleză a fost, timp de trei zile, gazda  Festivalului Elefanţilor. Evenimentul a debutat cu un meci de fotbal al  gigantelor animale, coordonate de stăpânii lor. Atracţia Festivalului,  însă, a fost un concurs de frumuseţe al elefanţilor, la care au  participat şase animale.
 
 Concurenţii la titlul de "Cel mai frumos elefant" au fost pictaţi cu  motive florale orientale, au executat diferite comenzi şi au participat  la mai multe jocuri. Membrii juriului au ţinut cont şi de faptul cât de  îngrijiţi sunt elefanţii, dar au examinat şi rănile din spatele  urechilor lor, indiciu ce arată cât de greu au fost îmblânziţi. În  acelaşi timp, membrii juriului au spus că sunt mulţumiţi să vadă cât de  bine au fost întreţinute unele animale. Câştigătorul  concursului de  frumuseţe a fost un elefant îmbrăcat cu o mantie roz, care a avut  unghiile pictate în diferite culori. 
 
			