3.000 de poliţişti şi carabinieri vor asigura securitatea moldovenilor, de sărbători
Trei mii de poliţişti şi carabinieri vor asigura securitatea moldovenilor în perioada sărbătorilor de iarnă. Anunţul a fost făcut de şeful Direcţiei Generale Poliţie, Ordine Publică a MAI, Marin Maxian, care le-a atras atenţia cetăţenilor să fie şi ei mai precauţi în zilele cu risc sporit al infracţionalităţii.
Potrivit şefului Direcţiei Generale Poliţie, Ordine Publică a MAI, în asigurarea ordinii publice pe teritoriul ţării vor fi antrenaţi circa 3.000 de poliţişti, carabineri şi reprezentanţi ai altor instituţii: „Pe 25 decembrie-14 ianuarie, Poliţia va dubla itinerarele şi echipele de patrulare, vor creşte echipele mobile. În timpul evenimentelor, pe 31 ianuarie, angajaţii vor asigura ordinea publică. Numărul va fi maxim posibil, în PMAN - 600 de angajaţi, pe tot teritoriul - peste 2.000 de poliţişti plus suportul organizaţiilor obşteşti şi asistenţa trupelor de carabinieri. Cifra va evolua până la 3.000 de angajaţi”.
Marin Maxian a atenţionat că în perioada sărbătorilor se intensifică numărul infracţiunilor săvârşite. „În anul precedent, de sărbători au fost peste 1.200 de sesizări pentru admiterea mai multor ilegalităţi: furturi din locuinţe, sustrageri de bunuri din transport, jafuri, leziuni corporale grave, medii, uşoare, tâlhării”, a precizat acesta.
Cetăţenii sunt sfătuiţi să se asigure că locuinţele aunt încuiate atunci când pleacă de acasă şi să îşi anunţe vecinii, iar cei care rămân să anunţe poliţia dacă văd persoane suspecte în scara sau curtea blocului. Pentru a evita întâlnirile cu tâlharii, în orele nocturne, oamenii trebuie să se ferească de locurile neiluminate, să nu afişeze obiectele de valoare, să evite violenţele de pe stradă şi să se deplaseze prin locurile aglomerate, unde sunt şi poliţişti.
În cazul în care, totuşi, aţi fost atacaţi de infractori, încercaţi să memorizaţi careva dintre trăsăturile caracteristice ale acestora, ne sfătuie Marian Maxian.
Nici automobilele nu trebuie lăsate fără supraveghere, în special pe timp de noapte. Dacă, însă, nu există altă soluţie, proprietarul maşinii trebuie să se asigure că nu a lăsat niciun lucru de valoare în salon.
Iar dacă aţi servit băuturi alcoolice, mai bine staţi acasă. Persoanele în stare de ebrietate vor fi luate la ochi de poliţişti şi nu li se va permite accesul la evenimente culturale.
O recomandare din partea oamenilor legii vine şi pentru părinţi, care sunt sfătuiţi să acorde mai multă atenţie copiilor, în contextul vacanţei de iarnă, care a început astăzi şi se va încheia pe 8 ianuarie. Riscul ca minorii să comită infracţiuni sau să cadă pradă infractorilor creşte în această perioadă.
Specifică sărbătorilor de iarnă este şi comercializarea pirotehnicelor, în multe cazuri ilicită. "Pirotehnicele sunt imprevizibile. Comercializarea articolelor pirotehnice către minori este interzisă, la fel, este interzisă în perioada orelor 22.00 şi 8.00 şi prevede amendă de la 10 la 20 de unităţi convenţionale", a comunicat şeful Secţiei supraveghere circulaţie armament, Ion Lisnic. Oamenii legii recomandă procurarea doar în locuri autorizate, şi cu înmânarea instrucţiunilor clare de utilizare.
- Un ofiţer superior operativ al Inspectoratului de Poliţie Ungheni riscă să stea după gratii pentru tăinuirea unei infracţiuni
- Descoperire demnă de Oscar. Misterul unei crime din Donduşeni, dezlegat de un câine
- Comandantul Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială "Fulger", Ion Ţurcan, a primit gradul de general-maior