Curtea Supremă din Rusia a dispus eliberarea din închisoare a lui Platon Lebedev
 foto: www.theguardian.com
                  foto: www.theguardian.com 
                          Platon Lebedev, fostul partener de afaceri al lui Mihail Hodorkovski, va fi eliberat din detenţie. Curtea Supremă a Rusiei a dispus eliberarea lui Lebedev, după ce el a stat după gratii mai bine de 10 ani şi urma să iasă la libertate pe 2 mai 2014.
Mihail Hodorkovski şi Platon Lebedev au fost arestaţi în 2003 după ce au fost găsiţi vinovaţi de furt de petrol şi spălare de bani. În 2010, cei doi au fost condamnaţi la 14 ani de închisoare. Ulterior, pedeapsa a fost redusă la 11 ani.
Procesele lui Hodorkovski şi Lebedev au fost criticate de Occident şi considerate inechitabile de Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. Mihail Hodorkovski a fost graţiat la finele lunii decembrie.
 
			