Cu copiii nu-i de joacă! A simţit-o pe propria piele chiar  vicepreşedintele american, Joe Biden. La şedinţa inaugurală a noului  Senat, la Washington, Biden a rămas fără discurs, pentru că un copil i-a  luat foile.
Amuzanta întâmplare a avut loc în timp ce vicepreşedintele american se  pregătea să depună jurământul alături de 16 noi senatori. Într-o clipă  de neatenţie, un băieţel de trei ani i-a suflat hârtiile.
Este un obicei  ca în prima zi, senatorii să vină la muncă cu familia. Joe Biden este  renumit pentru glumele sale, pe care le-a spus şi în campania electorală  din 2008.