ADRESARE VIDEO: Militarii ucraineni din Crimeea sunt gata să deschidă focul asupra forţelor ruse
FOTO: u-96.livejournal.com
Comandantul unei unităţi militare ucrainene, amplasată în Crimeea, solicită autorităţilor de la Kiev să le permită să se apere, în caz că vor fi atacaţi de trupele ruse care au invadat peninsula.
Astfel, colonelul Iuli Mamciur a făcut adresarea Ministerului Apărării şi Statului major al forţelor armate ucrainene. Acesta se află în fruntea unei brigăzi de aviaţie tactică, dislocată pe aerodromul "Belbek". Înregistrarea video a adresării a fost postată astăzi pe YouTube.
Mamciur afirmă că, în cazul în care conducerea de la Kiev nu va lua o decizie urgentă referitoare la acţiunile ulterioare ale comandanţilor de unităţi militare, aceştia vor fi nevoiţi să se comporte în conformitate cu regulamentul, "ajungând chiar să se deschidă focul", dacă le va fi ameninţată viaţa.
Acesta accentuează că ultimatumurile din partea reprezentanţilor forţelor ruse devin tot mai dure.
"Realizăm perfect că nu vom putea rezista forţelor ruse care ne depăşesc numeric şi din punct de vedere al pregătirii, dar suntem gata să ne îndeplinim datoria până la capăt", a conchis colonelul ucrainean.
La scurt timp, comandantul Forţelor Maritime ale Ucrainei, contraamiralul Serghei Gaiduc, a trimis o telegramă unităţilor ucrainene din Crimeea prin care le interzice deschiderea focului, argumentând că s-a convenit cu militarii ruşi asupra neadmiterii folosirii armelor şi retragerii trupelor ruse din unităţile militare ucrainene.
La 27 februarie, în jurul orei 23:00 aerodromul „Belbek” a fost blocat de cel puţin 10 camioane şi câteva blindate cu soldaţi ruşi, scrie korrespondent.net.