Gimnaziul din localitatea de baştină a lui Grigore Vieru îi poartă numele
 
 Gimnaziul din satul Pererâta, localitatea de baştină a lui Grigore Vieru, îi poartă astăzi numele. Deşi nu au avut ocazia să-l fi întâlnit în viaţă, mulţi elevi, îi cunosc, în schimb, creaţia.
Grigore Vieru a vizitat, ultima dată, gimnaziul în care şi-a făcut studiile în anul 1996. Copiii nu-şi mai amintesc de poet, dar asta nu-i împiedică să-i poarte faima. Unii dintre ei i-au dedicat şi poezii.
"Sunt sigură, aici la Prut, el a crescut cu  mama sa. Şi lumea care l-a ştiut, tot sigură sunt, nu-l va uita. Şi mari  şi mici pe două maluri, se-nchină vorbii dragi şi vii. Copacii lasă flori  pe ramuri, ce pleacă în marea lui de poezii. Atât de rar un om aşa se  naşte, şi soarele şi luna îl cunoaşte, şi noi mereu îl vom iubi." Aceasta este doar una din poezii. 
 
 Sala de clasă în care poetul a învăţat să scrie a fost transformată în  muzeu. Aici sunt expuse lucruri care au avut legătură cu viaţa lui  Grigore Vieru. Iar în fiecare an, în special de ziua poetului, elevii  organizează festivităţi cu genericul "Îndrăgostiţi de opera lui Grigore  Vieru".
 
 În gimnaziul "Grigore Vieru" din satul Pererâta, raionul Briceni, îşi  fac studiile 150 de copii.
 
			