Rezultatul ciocnirilor armate din Ucraina: Şapte morţi şi tot atâţia răniţi
Şapte militari au murit, iar alţi şapte au fost răniţi, în timpul unui atac al separatiştilor produs ieri la 20 de kilometri de Kramatorsk. Datele au fost confirmate de Ministerului ucrainean al Apărării. Autorităţile de la Kiev nu cunosc dacă au existat pierderi şi în rândul militanţilor proruşi.
De la declanşarea "operaţiunii antitero" în estul Ucrainei, 16 militari şi-au pierdut viaţa. Cu toate acestea, Kievul a anunţat că va continua acţiunile împotriva manifestanţilor proruşi. Mai mult, Partidul Comunist din această ţară ar putea fi interzis, din cauză că îi susţine pe separatişti.
"Luptătorii sau, mai bine spus, teroriştii, pentru că nu-i pot numi altfel din cauza acţiunilor întreprinse de ei, au organizat o ambuscadă. Era un grup format din 30 sau 40 de oameni", Oleksii Metreşkivski, purtătorul de cuvânt al statului major din Ucraina.
Iar separatiştii din Doneţk au anunţat că au început formalităţile pentru a-şi crea propria armată. Anterior, au demarat negocierile pentru unirea cu Lugansk, după ce ambele regiuni şi-au proclamat suveranitatea şi au cerut Moscovei să ia în considerare posibilitatea alipirii la Federaţia Rusă.
Între timp, site-ul WikiLeaks a făcut public un document secret care demonstrează că ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a avertizat Ucraina încă în 2008 că apropierea de UE şi NATO ar putea conduce la divizarea ţării.