Demisie de onoare la ONU. "Îmi cer scuze faţă de cetăţenii sirieni pentru că nu am reuşit să îi ajutăm aşa cum merită"
Embed:
Emisarul internaţional pentru Siria, Lakhdar Brahimi, şi-a prezentat demisia. Asta după ce a eşuat în găsirea unei soluţii paşnice pentru războiul civil din statul arab care durează de mai bine de trei ani şi care s-a soldat cu peste 150 de mii de morţi. Predecesorul său, Kofi Annan, a părăsit postul după şase luni de la învestire.
Trimisul special al Ligii Arabe şi ONU a mediat două runde de negocieri între membrii guvernului sirian şi opoziţie, însă discuţiile au intrat în impas. La sfârşitul lunii februarie, părţile au decis încetarea focului pentru a permite accesul convoaielor cu asistenţă militară. Luptele armate continuă însă în mai multe oraşe din Siria.
Lakhdar Brahimi a declarat anterior că va părăsi postul, după ce liderul de la Damasc a anunţat organizarea unor alegeri prezidenţiale. El este unul dintre cei mai experimentaţi diplomaţi internaţionali şi a mai ocupat funcţia de emisar al ONU în Africa de Sud şi Afganistan.
"Îmi cer scuze faţă de cetăţenii sirieni pentru că nu am reuşit să îi ajutăm aşa cum merită, atât cât ar fi trebuit. Vreau să le spun că drama din ţara lor va fi depăşită", a declarat îndurerat emisarul
- Mii de copii au murit în Războiul Civil din Siria. Unii au fost ucişi de proiectile, alţii - executaţi sau torturaţi
- Trimisul special al Naţiunilor Unite pentru Siria şi-a cerut scuze pentru eşecul negocierilor de pace
- Amnesty International: Armata siriană foloseşte înfometarea pe post de armă împotriva civililor