Roger Federer este jucătorul cu cele mai multe victorii obţinute la Australian Open
 Tenismanul elveţian Roger Federer este, începând de astăzi, jucătorul cu  cele mai multe victorii obţinute la Australian Open. Federer l-a învins  în turul al treilea pe belgianul Xavier Malisse, cu 6-3, 6-3, 6-1, meci  în urma căruia a obţinut a 57-a victorie din carieră la turneul de la  Melbourne. În optimi s-au mai calificat favoriţii Novak Djokovic şi Andy  Roddick. 
Favoriţii merg mai departe la Australian Open! Numărul doi în ierarhia  ATP, Roger Federer l-a învins în trei seturi pe belgianul Xavier  Malisse, cu 6-3, 6-3, 6-1, meci în urma căruia a obţinut a 57-a victorie  din carieră la turneul de la Melbourne. Federer l-a depăşit astfel în  topul succeselor la Antipozi pe suedezul Stefan Edberg, care a  înregistrat de-a lungul timpului 56 de victorii şi doar zece înfrângeri.
 
 În optimi s-a calificat şi al treilea favorit al competiţiei, sârbul  Novak Djokovic care în turul trei a trecut de compatriotul său Viktor  Troicki. Djokovic a câştigat primul set cu 6-2, după care Troicki a  abandonat din cauza unor probleme la muşchii abdominali. Următorul  adversar al lui Nole va fi spaniolul Nicolas Almagro, al 14-lea pe lista  capilor de serie.
 
 Americanul Andy Roddick a avut mari probleme în primele două seturi cu  olandezul Robin Haase, pe care a reuşit să-l învingă după aproape două  ore şi jumătate, scor 2-6, 7-6, 6-2, 6-2. Texanul, semifinalist de patru  ori până acum la Melbourne, se va lupta pentru un loc în sferturile de  finala cu Stanislas Wawrinka care l-a învins cu 7-6, 6-2, 6-3 pe  francezul Gael Monfils.