Asociaţia Patronală a Radiodifuzorilor: StarNet prestează în mod nelegitim servicii de retransmitere prin cablu a programelor TV
 
 Asociaţia Patronală a Radiodifuzorilor din Moldova acuză compania StarNet de piraterie şi de difuzarea mai multor posturi TV fără a deţine licenţă. Reprezentanţii Asociaţiei spun că, din cauza concurenţei neloaiale, ceilalţi operatori îşi pierd clienţii.
Reprezentanţii Asociaţiei spun că s-au adresat instituţiilor abilitate, însă, fără rezultat. 
 
 ''Compania StarNet prestează în mod nelegitim servicii de retransmitere prin cablu a programelor TV. Compania a inclus în grilă posturi TV fără a încheia contracte cu acestea şi fără a achita taxele pentru retransmiterea acestor posturi şi pentru drepturile de autor'', a spus preşedintele Asociaţiei Patronale a Radiodifuzorilor, Vladimir Topal.
 
 ''Am abordat de nenumărate ori această problemă la CCA şi Agenţia Naţională de Reglementare. Ni s-a spus că examinează cazul şi că au acţionat Compania StarNet în judecată. Noi am decis să verificăm.Iată corespondenţa lor cu procurorii şi alte organe abilitate'', a menţionat membrul Asociaţiei Patronale a Radiodifuzorilor Ghenadie Osoianu.
 
 Responsabilii companiei StarNet resping însă acuzaţiile ce i-au fost aduse.
 
 ''Noi calificăm aceasta ca un atac nejustificat, nefondat. Un atac care este şi o răzbunare din partea persoanelor care au fost astăzi la conferinţă'', a menţionat purtătorul de cuvânt al companiei StarNet, Irina Ghelbur.
 
 Reprezentanţii StarNet spun că vor ataca în judecată Asociaţia Patronală a Radiodifuzorilor pentru acuzaţii false şi denigrarea imaginii companiei.
 
			