Naţionala României de handbal masculin a pierdut meciul cu Slovacia
 La Campionatul Mondial de handbal masculin din Suedia, naţionala României  a pierdut partida cu Slovacia, scor 33-38, şi va juca barajul pentru  locurile 19-20 contra Tunisiei.
 
 În prima repriză, tricolorii s-au întrecut în ratări, iar slovacii au  profitat din plin de erorile echipei pregătite de Vasile Stânga încă din  start. Echipa României a alergat aproape în permanenţă după egalare,  dar adversarii au condus la pauză cu 22-19.
 
 Ratările de la şapte metri şi din poziţii de unu la unu cu portarul i-au  costat scump pe tricolori. Slovacia s-a distanţat în a doua parte la 5  goluri, 24-19, şi şi-a păstrat avantajul.
A fost şi 31-26, dar până la urma 38-33. Cum partida conta pentru accederea în barajul pentru locurile 17-18, acolo a ajuns Slovacia. Echipa lui Vasile Stangă urmează să întâlnească Tunisia într-o dispută pentru locurile 19 şi 20.