Revista presei internaţionale: ''Ucraina nu va putea evita aderarea la Uniunea Economică Eurasiatică''
 
 Forţele Aeriene americane au adus în Marea Britanie două bombardiere de tip B-2 şi trei de tip B-52. Aeronavele urmează să participe la exerciţii militare cu aliaţi din cadrul NATO, potrivit unui anunţ făcut de Pentagon.
Ucraina nu va putea evita aderarea la Uniunea Economică Eurasiatică. Cel puţin asta consideră preşedintele Belarusului, Alexandr Lukaşenko, care a semnat pe 29 mai acordul de creare a Uniunii, alături de liderii din Kazahstan şi Rusia, informează Agenţia Unian. 
 
 Premierul elen a anunţat remanieri în Executiv, după eşecul coaliţiei de guvernare la europarlamentarele din mai. BBC anunţă că ministrul Finanţelor a fost demis și înlocuit cu Gikas Hardouvelis, consilier economic al Eurobank, una dintre cele mai mari instituții financiare din țară.
Anterior, Cabinetul de miniştri de la Atena a fost criticat pentru aplicarea unor măsuri dure de austeritate, dictate de Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.
 
 Iar Agerpres scrie că premierul de la Londra s-a pronunţat oficial împotriva candidaturii lui Jean-Claude Juncker pentru funcţia de președinte al Comisiei Europene. David Cameron a anunţat anterior că acest lucru va amplifica riscul ieşirii Marii Britanii din UE.
Sony a depăşit Nintendo, pentru prima dată în opt ani, la numărul de console vândute, notează Financial Times. În ultimul an fiscal, Sony a vândut 18,7 milioane de unităţi, în timp ce Nintendo doar 16,3 milioane.
 
			