Guvernator ucrainean luat la pumni de localnici. A scăpat nevătămat sărind prin geam (VIDEO)
Embed:
Un guvernator din Ucraina a fost luat la pumni de localnici. S-a întâmplat în oraşul Hmelniţki din vestul ţării. Mulţimea, nemulţumită de faptul că oficialul nu-şi face datoria, şi-a vărsat furia prin atacuri verbale şi fizice.
Guvernatorul Leonid Prus a fost luat pe sus la propriu de localnicii oraşului Hmelniţki. El a fost atacat chiar în biroul său de mulţimea dezlănţuită.
"Eu muncesc şi îmi îndeplinesc onest obligaţiile care îmi revin", a declarat guvernatorul Leonid Prus.
Încercările disperate ale oficialului de a calma oamenii au fost în zadar.
"Lumea spune că nu vă faceţi datoria. Aţi fost împuternicit să-l numiţi pe Boris Tkaci şef al Departamentului Sănătăţii. Aţi spus că veţi face acest lucru. I-aţi minţit pe toţi, întreaga regiune".
În pofida numărului mare de poliţişti, încăierările nu au putut fi evitate, iar guvernatorul a fost lovit cu pumnii de oamenii furioşi.
Cu sacoul rupt, guvernatorul a reuşit să scape din mâinile localnicilor furioşi, după ce a sărit pe fereastră. Afară însă a fost înconjurat din nou de mulţime. În acest caz, a fost deschis un dosar penal pentru huliganism. Vinovaţii riscă o pedeapsă de până la şapte ani de închisoare.