Nedreptate sau neatenţie? Ce a păţit un bărbat din Bălţi după ce a cumpărat pui din piaţă
 
 Un locuitor din Bălți a cumpărat pui de la Piața Agricolă din oraș, iar în câteva zile aceștia au murit. Bărbatul va rămâne şi fără pui şi fără bani, deoarece comerciantul care i-a vândut păsările nu avea niciun act de proveniență a mărfii.
"Din 40 de pui pe care i-am cumpărat la piață, iată cu ce am rămas. Poftim, asta e toată marfa", a zis bărbatul.
Victor Ghercari a cumpărat, acum câteva zile 40 de pui pentru care a plătit o mie de lei. Păsările au murit, însă bărbatul nu poate cere banii înapoi.
Eu am cerut de la dânsul bon de plată, să-mi dea certificatul veterinar. Eu acum dacă e să mă duc în judecată, judecătorul o să-mi spună să-i prezint hârtiile, dar eu nu am de unde să le iau", a mai spus el.
I-am rugat pe mai mulți vânzători să ne arate certificatul sanitar-veterinar. Răspunsul a fost cam același.
"- Ce acte aveți la dumneavoastră? 
- Acum nu le am pentru că băiatul meu a plecat cu ele acasă. Dar sunt toate actele necesare pentru că medicul veterinar le-a controlat".
"- Nu ştiu nimic. Şeful a fost azi, dar a plecat. Am rămas eu în locul lui. 
- Nu aveţi la dumneavoastră nici un act? 
- Nu. 
- Dar certificatul sanitar –veterinar?
- Toate sunt la dânsul".
Administratorul pieții dă asigurări că nu le permite comercianţilor să vândă fără actele necesare.
"Ce acte ar trebui să aibă un vânzător care vine aici? Haideţi să ne apropiem de ei să vedem într-adevăr ce acte trebuie să aibă, cred că certificat de calitate", a explicat administratorul Pieţei Agricole din Bălți, Ştefan Tudor.
În urma controalelor efectuate, inspectorii Direcției pentru Siguranța Alimentelor au depistat mai multe nereguli.
"Noi de acum de doi ani vorbim de amenajarea locului să fie îngrădit, să fie pus un covor dezinfectant, umbră pentru păsări. Nu corespund condiţiile", a menţionat inspectorul Direcției pentru Siguranța Alimentelor Bălți, Victor Calistru.
Administraţia pieții se va alege cu o amendă de până la o mie de lei pentru încălcările admise.
 
			