Gică Hagi, amendat cu 7 mii de euro AFLĂ PENTRU CE
 
 Gică Hagi se răsplăteşte şi acum pentru nebuniile pe care le făcea în "tinereţe". Tehnicianul echipei Galatasaray a fost condamnat la plata unor daune morale de 15 mii de lire turceşti, adică aproape 7 mii de euro, pentru că a scuipat un arbitru turc acum 10 ani!
Gică Hagi este un tip coleric, şi a avut destule clinciuri cu arbitrii  cât a fost un jucător. Acum va trebui să plătească pentru o ieşire avută  faţă de un arbitru în ultimul an al carierei sale, când era jucător la  Galatasaray, echipă pe care o conduce acum de pe banca tehnică.
 
 Hagi a fost acuzat acum 10 ani de arbitrul Erol Ersoy, cum că l-a scuipat  la un meci al Galatei pe teren propriu, cu  Genclerbirligi, în etapa a 24-a a ediţiei 2000-2001. În minutul 32 al  acelei partide, Hasan Şaş, coechipierul lui Hagi, a înscris un gol pe  care arbitrul l-a  anulat. Decizia acestuia a provocat nemulţumirea lui  Hagi, care l-a tras pe Erol Ersoy de tricou. În momentul în care Ersoy  i-a arătat cartonaşul roşu, furia românului a ajuns la apogeu. "Tu eşti  de vină", a strigat Hagi la arbitrul turc, după care l-a călcat pe  picior şi l-a scuipat. Hagi a fost scos cu greu de pe teren de către  coechipierii care au încercat să îl calmeze. 
 
 Procesul intentat în 2001 a ajuns la final abia acum, iar Hagi a fost  condamnat la plata unor daune morale de 15 mii de lire turceşti,  echivalentul a 7 mii de euro. Gheorghe Hagi are drept de apel în termen  de 15 zile de la anunţarea deciziei.
 
			