O avocată este bănuită de trafic de influenţă
 
 O femeie avocat este bănuită de trafic de influenţă. Ofiţerii Centrului  Anticorupţie susţin că ea ar fi cerut două mii de euro pentru a  influenţa poliţiştii, procurorii şi judecătorii să-i schimbe forma de  arest unei persoane cercetate penal. 
Oamenii legii susţin că avocata a primit 500 de euro drept primă tranşă  din suma solicitată. A doua zi, femeia a mai primit două mii de euro  marcaţi mită CCCEC.
Flagrantul a avut loc în preajma unui centru comercial din Capitală. La momentul reţinerii, banii marcaţi au fost găsiţi în geanta reţinutei, iar 500 de euro primiţi anteriori – în casa acesteia.
În acest caz a fost pornită o urmărire penală pentru trafic de influenţă. Avocata riscă până la şapte ani de închisoare sau amendă în mărime de până la 60 de mii de lei. Acum, femeia se află în Izolatorul Centrului anticorupţie, fiind reţinută pentru 72 de ore.
De la  începutul anului, trei avocaţi sunt cercetaţi penal pentru acţiuni  similare. 
 
			