Câteva explozii şi focuri de armă au fost auzite în zona de afaceri de la Bangkok
 
 Unul dintre liderii "cămăşilor roşii" de la Bangkok a fost grav rănit,  după ce în centrul capitalei thailandeze au fost înregistrate mai multe  focuri de arme, dar şi câteva explozii. Acţiunile de violenţă au început  în zona de business din Bangkok, ocupată de protestatri. 
Anterior, premierul Abhisit Vejjajiva a anunţat că va  da dispoziţii militarilor să înconjoare zona respectivă, iar  autorităţilor locale să blocheze apa potabilă şi energia electrică,  pentru a convinge manifestanţii să renunţe la proteste. 
Potrivit BBC,  astăzi au fost văzute câteva camioane cu militari înarmaţi, care se  îndreptau spre centrul capitalei. Zona de business din Bangkok este o  regiune cu mall-uri, birouri şi hoteluri de lux. Autorităţile au anunţat  oamenii de afaceri să părăsească această zonă, pentru a nu fi implicaţi  în confruntările dintre protestatari şi militari. 
 
			