O companie petrolieră din Moldova a ieftinit benzina şi motorina
Anul Caprei de lemn a început cu veşti bune pentru şoferi. O companie petrolieră din Moldova a ieftinit, astăzi, benzina şi motorina, în medie, cu 45 de bani pentru un litru.
După această modificare a preţurilor, un litru de benzină Premium costă 16,95 lei, iar cel de motorină Euro - 15,95 lei. Ieftinirea vine pe fondul scăderii cotaţiilor produselor petroliere la bursele internaţionale.
Petroliştii spun că preţurile ar putea scădea în continuare.
"Dacă condiţia principală este că dolarul rămâne stabil, atunci se mai pot aştepta micşorări la celelalte firme şi probabil încă mai mari micşorări. Asta depinde de situaţie", a declarat Victor Ghiţu, director executiv al Uniunii Importcompetrol.
De cealaltă parte, experţii spun că reprezentanţii companiilor petroliere vor menţine preţurile existente.
"Este o piaţă foarte concentrată dominată de câteva companii mari. Evident aceste companii vor încerca să-şi menţină profiturile cât mai mult posibil şi se vor împotrivi acestor tendinţe atâta timp cât nu vor funcţiona acele legi ale concurenţei", a precizat Ion Tornea, economist IDIS “Viitorul".
Şoferii vor preţuri mai mici:
"Cred că preţurile ar trebui să fie şi mai mici. Preţul la bursele internaţionale este de doar 60 de dolari pentru un baril".
"Autorităţile ne-au promis scăderi semnificative ale preţurilor, dar carburanţii s-au ieftinit cu doar câţiva bănuţi".
Precedenta ieftinire a carburanţilor a avut loc la sfârşitul lunii decembrie a anului trecut. Atunci, petroliştii au micşorat preţuriule carburanţilor, în medie, cu 20 de bani pentru un litru.
- Între surpriză plăcută şi dezamăgire. Ce spun unii moldoveni despre reducerea preţurilor la carburanţi
- Benzinăriile din ţară au afişat preţuri reduse la carburanţi. Cât costă un litru de combustibil
- Oficial saudit: Prețul petrolului ar putea să nu mai crească niciodată de 100 de dolari pentru un baril