Vincenzo Montella este noul antrenor al AS Roma
 
 AS Roma i-a găsit rapid înlocuitor antrenorului demisionar Claudio  Ranieri. Succesorul acestuia la timona clubului AS Roma este nimeni  altul decât Vincenzo Montella, fostul atacant al roş-galbenilor din  Cetatea Eternă.
 
 Montella are 36 de ani şi a fost timp de zece ani atacantul formaţiei  romane, iar după ce şi-a agăţat ghetele în cui în 2009 a activat ca  antrenor secund la gruparea unde a jucat aproape 10 ani. După  înfrângerea din meciul cu Genoa, 3:4 după 3:0, ultraşii au strigat  minute în şir numele lui Montella, antrenor pe care aceştia îl cred în  stare sa revitalizeze echipa. După eşecul de la Genova, Roma ajunsese la  patru înfrângeri consecutive în numai două săptămânişi primul vinovat a  fost găsit fostul antrenor. 
 
 AS Roma ocupă locul opt în clasament, la 16 puncte de liderul AC Milan  şi la nouă de poziţia a patra, ce aduce calificarea în Liga  Campionilor.
 
			