Retrospectiva săptămânii: Cele mai importante evenimente politice
Prezentarea de către premierul Chiril Gaburici a raportului pentru primele 100 de zile de activitate, dar și prima întrunire a comisiei parlamentare speciale pentru rezolvarea problemelor agricultorilor. Sunt câteva dintre evenimentele care au marcat această săptămână. Mai multe detalii aflați în continuare.
Luni, Procuratura Generală a anunțat că, acum doi ani, bugetul de stat a fost prejudiciat cu aproximativ șase milioane de lei. Asta pentru că Ministerul Sănătății și Agenția Achiziții Publice au organizat o licitaţie, în urma căreia a fost cumpărat echipament medical pentru efectuarea expertizei genetice la un preț de trei ori mai mare, în comparaţie cu oferta altor agenţi economici.
VIDEO EXCLUSIV: Fostul şef al Fiscului PROMITE că nu va părăsi ţara şi se va prezenta la judecată
În aceeași zi, fostul șef al fiscului Nicolae Vicol, învinuit într-un dosar de corupție, s-a prezentat în instanţa de judecată, după ce a lipsit de la mai multe şedinţe. El pledează nevinovat şi a spus că absenţa de la şedinţele anterioare a fost motivată.
Marți, șefa Consiliului Concurenței, Viorica Cărare, a anunțat că instituția pe care o conduce investighează dacă fluctuaţiile valutare de la începutul acestui an au avut loc în urma unor înțelegeri de cartel între băncile comerciale din ţară.
Autorităţile "joacă" pe terenul agricultorilor. O comisie va redresa toate solicitările fermierilor
Joi, membrii comisiei parlamentare speciale s-au întrunit în prima ședință pentru a discuta despre problemele agricultorilor din țara noastră. În cadrul întrevederii, reprezentanţii fermierilor au anunțat că vor ca Fondul de subvenționare să fie majorat de la 610 milioane de lei până la un miliard 200 de milioane.
Chiril Gaburici, la raport! DECLARAŢIILE şi PROMISIUNILE premierului, după 100 de zile de mandat
Tot joi, premierul Chiril Gaburici și-a prezentat raportul pentru primele 100 de zile de activitate. Printre cele mai importante realizări ale prim-ministrului sunt reluarea discuţiilor cu administaţia regiunii transnistrene, extinderea proiectelor-pilot de patrulare comună la frontiera moldo-ucraineană şi lupta cu fenomenul corupţiei.
Mandatele primarilor şi consilierilor locali, aleşi la scrutinul din 5 iunie 2011, EXPIRĂ
Iar vineri au expirat mandatele primarilor şi consilierilor locali, aleşi la scrutinul din 5 iunie 2011. Potrivit Comisiei Electorale Centrale, până la validarea noilor mandate, aceştia îşi vor exercita atribuţiile în conformitate cu legislaţia în vigoare.