Ronaldo şi-ar putea amâna retragerea AFLĂ DETALII
 Brazilianul Ronaldo şi-ar putea amâna din nou retragerea. Clubul din prima ligă rusă, Terek Groznâi vrea să-l transfere pe starul fotbalului brazilian şi îi oferă opt milioane de dolari pentru un contract de un an şi jumătate, ceea ce ar însemna o sumă record în istoria fotbalului rus.
Opt milioane de dolari este suma pe care gruparea din prima ligă  rusă o oferă pentru a-l aduce, pentru un sezon şi jumătate, pe "Il  Fenomeno". 
 
 Dublu campion mondial cu Brazilia în 1994 şi 2002, Ronaldo a anunţat la  14 februarie că se retrage din activitate, din cauza unor probleme de  sănătate.
 
 Dacă atacantul de 34 de ani s-ar lăsa convins de oferta echipei cecene  ar urma exemplul compatriotului său Roberto Carlos, care a semnat, la 37  de ani, un contract pe două sezoane cu altă grupare din prima ligă  rusă, Anji Mahacikala, un club din Daghestan.
 
 Terek, care a reuşit la începutul acestui an o achiziţie de marcă,  obţinând semnătura antrenorului olandez Ruud Gullit, i-a lansat deja  invitaţia lui Ronaldo, însă fostul internaţional brazilian nu a dat  deocamdată niciun răspuns.