A venit rândul unui Mercedes-Benz G-Class să fie copiat de chinezi. Le-a reuşit? (FOTO)
 foto: autostrada.md
                  foto: autostrada.md
                          Tot-terenul BAIC BJ80С este o copie în dimensiuni reale a G-Class-ului de la Mercedes. Modelul a fost creat iniţiat pentru a fi folosit în armată, însă după o perioadă de timp s-a decis şi lansarea unei variante „civile”.
Concernul Daimler care deţine pachete de acţiuni ale companiei chineze a fost împotriva apariţiei pe piaţă a clonei legendarului Gelandewagen, scrie autostrada.md.
Acum însă părţile au ajuns la un compromis, scrie presa chineză, care mai menţionează că modelul va cuceri drumurile până la sfârşitul anului 2015. Interesant este faptul că vehiculul chinez este ceva mai impunător decât un G-Class, lungimea-i fiind de 4686 mm. De asemenea modelul are un ampatament cu 50 de mm mai mare.
Odată ce a fost prezentat ca un concept, sub capotă era instalat un propulsor pe benzină de 2,4 litri, care genera 142 cai putere, însă acum s-a aflat că va fi folosit un motor turbo marca Saab de 2,3 litri şi 250 cai putere. În acest caz nu mai putem vorbi despre o copie. În anul 2009 BAIC a cumpărat în mod oficial de la General Motors drepturile de a folosi tehnologiile suedeze.
Mai multe imagini puteţi vedea pe autostrada.md.
 
			