Primarul de Corjova a fost condamnat la 7 zile de închisoare
 
 (UPDATE 18.29) Primarul de Corjova a fost condamnat la şapte zile de închisoare. Valeriu Miţul a fost arestat astăzi de către miliţia transnistreană, împreună cu consilierul din Corjova, Iurie Coţofană. Deocamdată nu s-a luat o decizie în cazul lui Iurie Coţofană.
Procuratura Dubăsari deja s-a autosesizat în cazul reţinerii primarului din satul Corjova, Valeriu Miţul, şi a consilierului local, Iurie Coţofană. Dosarul penal a fost deschis având drept obiect răpirea persoanelor, violarea dreptului la libertatea întrunirilor şi a uzurpării de calităţi oficiale.
Arestările de la Corjova au avut loc la ora 11.30. Peste cinci ore,  procuratura Dubăsari a deschis un dosar penal pe faptul reţinerii  ilegale a celor două persoane. Autorităţile de la Chişinău şi  reprezentanţi ai organismelor internaţionale califică incidentul drept o  tentativă de destabilizare a situaţiei.  
 
 Reprezentanţii OSCE spun că acest caz nu trebuie să aibă un impact  negativ asupra negocierilor privind reglementarea conflictului  transnistrean.
Incidentul de la Corjova, care s-a soldat cu arestarea a două persoane, a avut loc în timpul manifestării de comemorare a războiului de pe Nistru.
 
			