Vlad Filat i-a vizat în discursul său pe liderii fracţiunilor parlamentare. REACŢIILE politicienilor(VIDEO)
Liderii fracţiunilor PL, PDM, PSRM, PCRM, PPEM, au reacţionat la discursul ţinut de liberal-democratul Vlad Filat, după ce au fost vizaţi. Unii politicieni au spus că astfel s-a vărsat toată murdăria, iar alţii au dat asigurări că nu se va ajunge până la alegeri anticipate.
Citeşte mai jos cele mai importante declaraţii:
"Ne-a murdărit pe toţi şi a fugit să răspundă la întrebări. Cel mai important lucru pe care am vrut să îl întrebăm este dacă a luat bani. Unica ce vreau să subliniez, în sfârşit am înţeles cine a fost cel care a fost Filat şi sunt mulţumit că televiziunile au transmis în direct. Totuşi nu a povestit ce s-a întâmplat la 7 aprilie 2009", a spus liderul PCRM Vladimir Voronin.
"Păcat că a plecat formaţiunea PLDM din sală. De fapt, despre ce a mărturisit Vlad Filat, noi toţi ştiam despre aceste lucruri. Eu v-am spus cum ne-a cumpărat deputaţii şi consilierii. Dar de ce aţi tăcut până acum, aţi vrut să vă mai înfruptaţi de undeva? Răul de fapt este în altă parte, nu cum aţi spus, la Moscova. Problema este din ce aţi început. Prin lovitură de stat, prin 7 aprilie, cel care a venit prin revoluţie, pleacă prin probleme. Vom vota demisia, vom vota scoaterea imunităţii tuturor, chiar dacă şi în PSRM vor fi vinovaţi. Prin proteste se pot obţine rezultate, însă asta nu înseamnă că se va termina totul. Trebuie să spunem clar, sub drapelele UE s-au furat în aceşti şase ani. AIE nu mai există. Integrarea europeană a falimentat. Trebuie să vedem ce facem în continuare cu şeful Procuraturii Generale, a SIS şi CNA. Alegerile anticipate sunt inevitabile. Acum ţara are nevoie de o consolidare a stângii", a zis socialistul Igor Dodon.
"Înţeleg fundalul emoţional în care se desfăşoară această şedinţă. Astfel de insinuări s-au mai răspândit. Vreau să spun că am fost scos din PLDM de către Vlad Filat, tot ce s-a întâmplat după plecarea mea din partid mi-a justificat decizia şi mai mult", a declarat preşedintele PPEM Iurie Leancă.
"Mă bucur că astăzi sunt mulţi care se bucură că au bătut clopotele. Domnilor socialişti, puneţi-vă în cui alegerile anticipate, nu veniţi la guvernare cum nu sunt eu popă. Ştiu şi eu că sunt dosare pe numele unora din PSRM. Alianţa e alianţă, dar legea e lege şi e una pentru toţi. Nu vă grăbiţi, fiţi atenţi. E trist ce se întâmplă la noi, ei sunt veniţi de alaltăieri, eu sunt din 1988, şi nu mi-am imaginat niciodată ca cetăţenii să plângă de foame şi de milă faţă de cei pe care i-au ales", a precizat liberalul Mihai Ghimpu.
"Stricta mea convingere e că trebuie să rămână loc pentru un pic de bun simţ. Nu voi veni să spun despre rău, cu nişte reacţii rele şi proaste. Trebuia să se întâmple de mai demult aceste lucruri, dar nici acum nu a fost prea târziu. Este un proces tehnic, firesc. Dar în viitor, dacă este cineva din această sală bănuit, trebuie să îi fie retrasă imunitatea. Eu tare mult ţin la zicala "Bine faci, bine ajungi"", a conchis liderul PD Marian Lupu.
PUBLIKA.MD aminteşte că liderul PLDM, Vlad Filat, a rămas fără imunitate parlamentară. "Pentru" au votat în mod deschis 79 de deputaţi.
Citeşte mai multe: Legislativul a votat: VLAD FILAT A RĂMAS FĂRĂ IMUNITATE PARLAMENTARĂ
Politică
- ALEGERI LOCALE 2015: Rezultate din principalele oraşe ale ţării după 100% procese verbale prelucrate
- Ghimpu: Ar fi bine ca la negocierile de formare a coaliţiei să participe şi Leancă
- Vlad Filat, Ilan Șor și Zinaida Greceanîi, citați în dosarul BEM. Unul dintre ei a lipsit de la audieri
- Mihai Ghimpu: Iertaţi-l pe Igor Bidon Curcanu, i s-a urcat urina la cap (VIDEO)
- Comisia juridică, AVIZ POZITIV pentru ridicarea imuntății parlamentare a lui Vlad Filat
- Legislativul a votat: VLAD FILAT A RĂMAS FĂRĂ IMUNITATE PARLAMENTARĂ