Presa arabă: Gaddafi a recrutat mercenari din România
 foto: www.antena3.ro
                  foto: www.antena3.ro
                          Publicaţia arabă Asharq al Awsat a publicat un articol potrivit căruia  liderul libian Muammar Gaddafi ar fi recrutat mercenari din România,  Serbia, Ucraina şi Siria pentru a lupta împotriva forţelor opoziţiei,  potrivit Mediafax, citat de Antena 3.
Reprezentantul  Ligii libiene pentru Drepturile Omului, Ali Zaiden, a declarat că, în  total, în Libia sunt aproximativ 25.000 de mercenari recrutaţi de  regimul Gaddafi. Dintre aceştia, aproximativ 800 sunt etnici tuaregi din  Niger, Mali, Algeria şi Burkina Faso.
Din data de 15 februarie,  regimul libian se confruntă cu violente proteste ale opoziţiei, care  treptat s-au transformat în adevărate confruntări armate între  susţinătorii lui Gaddafi şi adversari ai acestuia. Militanţii opoziţiei  controlează mai multe oraşe din estul Libiei, iar forţele pro-Gaddafi  deţin controlul în vestul Libiei, în principal în oraşele Tripoli şi  Sirt.
Externe
 
			